Valencell, o firmă producătoare de senzori biometrici, propune metodă inedită de măsurare a tensiunii arteriale. Ea nu necesită manșetă, nici nu presupune calibrare.

Tradițional, monitorizarea valorilor tensiunii implică anumite reguli. Într-o cameră liniștită, după cinci minute de repaus, cu spatele și brațul drept sprijinite, pacientul hipertensiv trebuie să-și măsoare tensiunea arterială. Se măsoară o dată și încă o dată după 1 – 2 minute. Metoda preferată pentru măsurarea tensiunii arteriale presupune utilizarea sfigmomanometrelor auscultatorii sau oscilometrice automate sau semiautomate.

Hipertensiunea arterială (HTA) este caracterizată prin valori ale tensiunii arteriale sistolice mai mari sau egale cu 140 mmHg. Iar tensiunea arterială diastolică mai mari sau egală cu 90 mmHg. În rândul adulților, ea are o prevalență de 30 – 45%.

În ceea ce privește sistemul de senzori biometrici oferit de Valencell, acesta include un software. Acesta combină date din fotopletismografie și de la nivelul senzorilor inerțiali. Aceștia funcționează ca accelerometre și giroscoape, măsurând forța și angulația. Astfel, el poate monitoriza valorile tensiunii arteriale cu precizie similară manșetelor tradiționale de măsurare a tensiunii arteriale. Obiectivul monitorizării zilnice a valorilor tensiunii arteriale se realizează cu ajutorul unor senzori neinvazivi. Aceștia pot fi integrați în dispozitivele inteligente purtate zilnic.